Tag Archives: QGIS

European Elections 2014 – results by Europarty

First thing’s first, what is a European Political Party (or a Europarty)? According to Wiki:

A European political party (formally, a political party at European level; informally a Europarty) is a type of political party organisation operating transnationally in Europe and in the institutions of the European Union. They are regulated and funded by the European Union and are usually made up of national parties, not individuals. Europarties […] express themselves within the European Parliament by their affiliated political groups and their MEPs.

Now they are important because they also field lead candidates (called “spitzencandidates”), who, according to a decision by the European Parliament and the precedent set in 2014, are the only ones who the EP will accept as a candidate for President of the European Commission.

This series of maps are born from the annoying habit of the mass media of treating the European Elections as national affairs, and only focusing either on patterns within nations, or on overall national results when looking at the entire European Union.

Following the variety of examples of “county level results” we see when the US holds elections, I decided to to create a similar map of Europe (and all its overseas territories where elections are held).

This being the EU, where “varietate” comes before “concordia”, there was an immense variety of problems when trying to have a uniform vision. Each country holds elections its own way (the whole restriction is that it has to be ‘proportional’), stores the data in its own way and is divided into administrative divisions differently. Not to mention the immense variety of national and regional parties, hence the need to group them by European-level affiliation.

So the baseline was trying to map the results by Europarties on the municipal level, which depending on the country are either LAU1 or LAU2 level divisions (see here), but in some countries that wasn’t possible. Ireland, Northern Ireland, Malta and Slovenia could only be mapped by electoral constituencies (which in the case of Malta is the whole country).

So without further ado, here are the maps, by European Political Parties:









Later Edit – Two more maps: the winning party and share won by the coalition backing the current European CommissionGagnant-v1
Maps made in QGIS, with lots of python and pandas in the data-wrangling phase, including xml parsing (bleah!). A good dose of post-processing in Inkscape.

On a personal note I’d love those meddling bureaucrats in Brussels to lay out a minimum standard of collecting, storing and making available election data on a local level, as I would love to see a bit more detail in Malta and the island of Ireland.

Also, Cyprus, answer your emails!

PS. Other articles will follow,  cause I have lots of data 😀

Who gets the UK’s 73 MEPs


The UK will leave the European Union, most likely at the end of March 2019, two years after it invoked Article 50. Currently, the United kingdom has 73 seats in the European Parliament, representing England, Scotland, Wales, Northern Ireland and Gibraltar, but the question is what happens to these seats once the country leaves?

Three solution

One option would be redistribution among existing member states. Since there is no predetermined formula, the redistribution has to be agreed on like any other change, through negotiations within the European Council. I doubt the EC has the time and energy for this before the 2019 European elections.

Another option, favored by the French president as well, is to create a new 73-seat European constituency. While I am sympathetic to this option, I think the most likely outcome will be the one of least resistance: leaving the seats vacant until new members join the EU, who then gradually fill them up.

It is from this scenario that the current visualization was born, as a means to explore which countries could join before the 73 seats run out. By using population numbers, I estimated how many MEPs a country was likely to get, and on somewhat subjective criteria, I added what I considered the most likely scenario.

The Western Balkans

While the Western Balkans are at different stages of accession, from opened negotiations to “not-candidate-(yet)” in the case of Kosovo, they seem the most likely states to gain membership in the near to medium future, and I think the EU is also very interested in getting them under its wing.


Given the way Turkish politics evolved in recent times, and adding to that the fact that many member states fear the addition of a Muslim state the size of Germany, one can safely assume its membership is frozen.

The Eastern Partnership

Things here oscillate between “impossible”, when it comes to Belarus and Azerbaijan, and “maybe, but not right now”, when it comes to Georgia, who made strong progress on its European path. I think smaller states such as Georgia, Moldova and Armenia might have an easier time getting EU membership than bigger ones, such as Ukraine.

Other countries

Iceland, Norway and Switzerland don’t seem too eager to join any time soon, and Russia is both too big, too undemocratic and too confrontational to consider for this thought experiment.

On a side note: I think there is some potential in an interactive tool that could explore various scenarios starting from this premise. A map were you could add/remove candidate countries, enable/disable automatic redistribution of seats (based on the Duff proposal), and create a custom European constituency of any size. Unfortunately, I have yet to master the art of JavaScript.

The curious case of Romania’s Gheorghe Doja streets

Having streets in Hungary named after a Hungarian historical figure is nothing unusual. It’s by no means that unheard of to have streets in neighboring countries bear said name, provided  that we’re talking about areas where ethnic Hungarians make up a significant slice of the population. But what sets Dózsa György apart is that his name was used to christen street all across Romania, including many town where few, if any, Hungarians have lived. A weird relic of early communist times, when revolutionary credentials were more important than national origin…


Made in QGIS and Inkscape.
Data: OpenStreetMap and the Romanian Permanent Electoral Authority

Romanian version: Link

Anti-burkini decrees

Surely, one of the most bizarre controversies this summer was (and still is) the whole anti-burkini debate going on in France. Regardless of the debate itself, one annoying feature of the way it is reported in the press is the lack of cartographic representations of the extent of the municipal bans. The following image tries to rectify this, and given that France’s top administrative court has just overturned the municipal decree of Villeneuve-Loubet, I doubt there will be any new additions to the list of municipalities:

Burkini Arret Municipal

Made in QGIS and Inkscape. Basemap source: OSM and Wiki Commons.

Mega Image Archipelago


Mega Image is a series of convenience stores owned by the Dutch Delhaize Group. Bucharest + its suburbs, Ploiești, Brașov and Constanța are the only 4 urban areas that boast with 3 or more Mega Image stores, with a few more spread here and there around Bucharest, making their distribution highly localized, with their density within the capital being huge. It has become a running joke with Romania’s main satire-news site, 3% of their articles poking fun at the retail chain’s tendency to open one store next another, similar to the Lewis Black’s old “Starbuck’s next to a Starbuck’s” stand up.


The distribution of the stores outside the capital seems to follow the holiday habits of the native Bucharester. Outside the capital, they are found in Constanța, on the seaside, and on the Prahova Valley-Brașov area, in the mountains, both popular weekend getaway destinataions for folks in the capital. For most of the rest of us, Mega Image is just an obscure thing, people from the capital joke about, a Bucharest meme that hardly makes sense outside the capital.

My map is meant to represent the isolated patches of civilized land, where one is never too far from the presence of a Mega Image.

Made with QGIS and Inkscape. Inspired by this map.

Fenomenul “strada Gheorghe Doja”


În localitatea Sebiș, din județul Arad, vizavi de primăria cea modernă, în miezul unui sens giratoriu unde asfaltul a fost de mult înlocuit cu pișcoți, se înalță o statuie cu o tânără domniță, simbolizând, probabil, un măreț ideal. Pe soclul statuii, trei de-o parte, trei de alta, se văd șase medalioane cu chipurile unor personaje de vază ale istoriei românești: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanul, Avram Iancu, Horea, Decebal și… Dózsa György.

Secuiul Gheorghe Doja e un element interesant al istoriei românești, căci, la fel ca sărbătoarea de „1 Mai muncitoresc”, este lăsată moștenire de comuniști, da nu deranjează pe nimeni. A apărut în manuale în perioada lui Dej, că era bun și pe latura ideologică (era contra „moșierilor”), și pe cea pragmatică (dădea bine la minoritatea maghiară, curtată pe-atunci de comuniști). Când a venit perioada naționalistă a lui Ceaușescu, s-a trecut peste detaliul etniei, și s-a marșat doar pe partea ideologică, iar după ’89 a rămas din inerție. La urma urmei, noi știm că atunci când țărănimea se răscula în Ardeal o făcea contra „grofilor maghiari”, precum au făcut Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu, așa că și Gheorghe Doja, lider de răscoală, tot din același film trebuia să fie…

Doja Vertical
Hărți realizate în QGIS și Inkscape.
Date: OpenStreetMap și Autoritatea Electorală Permanentă

Cultele neoprotestante din Romania

English version: Click here!
Prin termenul de „neoprotestant” se înțeleg acele culte protestante apărute pe teritoriul României începând cu secolul al XIX-lea și recunoscute oficial astăzi. Spre deosebire de occidentul anglo-saxon, unde n-a existat o separare clară între „paleoprotestanți” și „neoprotestanți”, pe teritoriul României au existat două valuri distincte de protestantism:

  1. cel inițial, de secol XVI, de unde avem bisericile protestante clasice: reformată (maghiară), unitariană (maghiară), luterană (cu două biserici, una săsească, și una maghiaro-slovacă), și
  2. cel modern, începând din secolul XIX, de unde avem cultele numite popular și „pocăite”.

În general, aceste culte sunt destul de similare, și multă lume nu face distincție între ele, însă, văzute din exterior, în linii mari, ele par să se distingă prin următoarele:

  1. Cultul baptist – Considerat de unii americani ca încadrându-se undeva la jumătatea drumului dintre protestanții „clasici” și cei „neo-”, este cel mai vechi cult „pocăit”, atât ca istorie proprie (a apărut prin secolul al XVII-lea) cât și ca prezență pe teritoriul României. Numele vine de la practica botezului la vârstă adultă.
  2. Penticostalismul – Cel mai numeros cult „pocăit” de la noi, și totodată cel cu cea mai rapidă creștere ca număr de adepți. Apărut în secolul XX ca o mișcare reformistă, pune accent pe „botezul cu Duhul Sfânt” și sunt cunoscuți pentru practica „vorbitului în limbi”. (Merită menționat faptul că această confesiune a avut o puternică răspândire și în rândul populației de etnie romă, și nu doar la noi. De exemplu, și comuna cu cea mai mare proporție de penticostali este una majoritar romă – 70% aparținând acestei etnii)
  3. Cultul adventist – numiți uneori și „sâmbetiști”, sunt cunoscuți pentru faptul că au ca zi sfântă sâmbăta și nu, ca alți creștini, duminica. Își au originea în mișcarea milenaristă a milleriților.
  4. Martorii lui Iehova – poate cei mai vizibili dintre neoprotestanți, sunt cunoscuți pentru că umblă din ușă în ușă cu revistele „Treziți-vă!” și „Turnul de Veghe”, pentru că îi spun Iehova divinității supreme și pentru faptul că sunt împotriva transfuziilor de sânge.
  5. Creștinii după Evanghelie – sunt ceea ce în engleză se numesc Plymouth Brethren, un cult apărut în Irlanda secolului al XIX-lea. N-au pastori plătiți, și au o organizare ecleziastică foarte descentrată, fără ierarhie.
  6. Biserica Evanghelică din România – poate cea mai interesantă dintre culte, dat fiind faptul că este unul în întregime autohton, desprinsă din ortodoxie, și nu din originară din catolicism, precum celelalte. Cea mai cunoscută personalitate a acestui cult este Dumitru Cornilescu, a cărui traducere a Bibliei este folosită de majoritatea protestanților români.

Date: Recensământ 2011. Realizat în QGIS și Inkscape

Armenii din Transilvania

English version below – Magyar verzió lenneb – Version française au bout

Acest infografic pornește de la conversațiile avute cu bunicul meu privind arborele nostru genealogic și faptul că bunica lui maternă era de etnie armeană, originară din Gheorgheni. Deoarece această stră-străbunică era clar dintr-un val armenesc anterior genocidului din 1915, am căutat să aflu mai multe despre istoria armenilor din Transilvania. Am găsit o poveste la fel de veche ca istoria țărilor române și mult mai interesantă decât mă așteptam, dar și foarte tragică, cu episoade succesive de suferință și refugiu.

Din păcate, documentarea mi-a demonstrat că și istoria acestei minorități suferă de aceeași boală de care suferă istoria generală Transilvaniei, și anume, distorsiunea prin omisiune și interpretările din prismă etnică (română sau maghiară). Câteva exemple: istoriile în limba română tind uite să menționeze faptul că armenii maghiarizați au avut de suferit din cauza unirii Transilvaniei cu România sau tind să evidențieze presiunile asimilaționiste („pentru că, nu-i așa?, și noi am suferit de asta”); istoriile în limba maghiară tind să uite presiunile asimilaționiste (austriece, culmea) asupra armenilor, și tind să menționeze doar episoadele negative (pogromurile) din istoria armenilor în Moldova, înainte de refigiul în Transilvania, nu și momentele când voievozii (Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare) i-au primit cu brațele deschise. Practic, românii încearcă să uite dimensiunea maghiară a acestei minorități, maghiarii încearcă s-o scoată în evidență.

Versiunea în română:Infographic Arm RO

Magyar verzió:
Infographic Arm HU

English version:
Infographic Arm EN

Version française:
Infographic Arm FR

Fontul folosit în titluri se poate găsi, in format .svg, aici.

Harta atentatelor Statului Islamic

O hartă a atentatelor întreprinse de Statul Islamic și organizații afiliate, de la proclamarea „Califatului mondial” încoace (29 iunie 2014), respectiv alte atentate teroriste. Dimensiunea cercurilor corespunde numărului de morți. Atentatele întreprinse de organizațiile afiliate apar în gri înainte ca organizația să jure fidelitate lui Abu Bakr al-Baghdadi (liderul „Statului Islamic”) și în roz după depunerea jurământului.

English version:

Version française:

Sursă date: Wikipedia (2014 și 2015). Realizate în QGIS și Inkscape

Localitati cu nume secuiesti

Nu există Ținutul Secuiesc.
Există Odorheiul Secuiesc. Și Cristurul Secuiesc, și Târgu Secuiesc. Și Săcueni, și Săcuieni, mai multe. Și o Secuia în Vaslui și un Secui în Dolj. Și câteva zeci de localități secuiești cu prefixul „Székely-” care la românizare n-au mai primit particula „Secuiesc” la final. Chiar și un Szekelburg nemțesc (pe românește Miercurea Ciuc) și un Sekule slovac.
Ba și un fost județ „secuiesc” în Muntenia.
Conform hărților de mai jos: