Tag Archives: localitati

Nume de localitati – Litera cu litera

Auzisem cândva că Băile Balvanyos ar fi singura localitate al cărui nume conține litera Y. Curios dacă mai sunt astfel de anomalii, am compilat câte o hartă pentru toate literele alfabetului (plus una pentru cifre și pentru cratimă). Iată câteva observații interesante:

  • Y – Bálványos nu apare pentru că are o populație de 0 (e doar stațiune), în schimb există alte 2 sate cu litera „i-grec” în nume: Ady Endre în județul Satu Mare și Saligny în Constanța
  • Q și W – fiind folosite doar la cuvinte străine, nu apar în nume de localități
  • K – sunt 10 localități cu această literă, mulțumită lui Mihail Kogălniceanu și a obiceiului de a denumi localități după personaje istorice
  • X – Majoritatea sunt de asemenea fie nume de personalități istorice (Axente Sever, Alexandru Vlauță, etc.) fie variațiuni pe numele de Alexandru (Alexeni, Alexandria, etc.)
  • Singurele cifre care apar sunt 1, 2 și 3. Este vorba de localitățile „23 august” (în Caraș, Constanța și Mehedinți), 1 Decembrie (în Ilfov și Vaslui), Colonia 1 Mai (Brașov), 2 Mai (Constanța) și Mila 23 (Tulcea)

și ca o notă suplimentară, Î și  au fost tratate împreună, fiind două simboluri pentru același sunet, diferențiindu-se prin poziția lor în cuvânt (marginal sau interior).

Gif-ul:
ABC

Cadru cu cadru:
All-ABC

Frecvența fiecărei litere:
Litera

Hărți realizate în QGIS, gif în GIMP și grafic în LibreCalc

Advertisements

Localitati cu nume secuiesti

Nu există Ținutul Secuiesc.
Dar…
Există Odorheiul Secuiesc. Și Cristurul Secuiesc, și Târgu Secuiesc. Și Săcueni, și Săcuieni, mai multe. Și o Secuia în Vaslui și un Secui în Dolj. Și câteva zeci de localități secuiești cu prefixul „Székely-” care la românizare n-au mai primit particula „Secuiesc” la final. Chiar și un Szekelburg nemțesc (pe românește Miercurea Ciuc) și un Sekule slovac.
Ba și un fost județ „secuiesc” în Muntenia.
Conform hărților de mai jos:
Siculonime_Ro

Magyarul:
Siculonime_Hu
QGIS/Inkscape

România finlandezã

Întotdeauna când apare subiectul bilingvismului româno-maghiar și al statutului limbii maghiare în România, apare invariabil comparația cu celelate state europene. Pe de o parte unii vor insista că „nicăieri nu au minoritățile atâtea drepturi ca la noi”, pe de altă parte vor curge contra-exemplele de state europene cu autonimii, sau cu legislație mai bună decât cea românească.

Exemplul meu preferat e Finlanda, și asta deoarece Finlanda e similară României din anumite puncte de vedere. Majoritatea lingvistică are o pondere de 91% în ambele țări, iar vorbitori de suedeză (5,4%) se apropie de procentul maghiarofonilor din România (6,7%), fiind și ei, la fel ca maghiarii din România, concentrați geografic în anumite zone (coasta de vest și sud a Finlandei și insulele Åland).

Evident, există și diferențe. Dacă în Finlanda, vorbitorii de suedeză au contribuit activ la dezvoltarea conștiinței naționale finlandeze (în detrimentul Imperiului Țarist), în spațiul transilvan, naționalismul românesc și cel maghiar au fost forțe divergente, clădind proiecte naționale necompatibile.

Totuși Constituția Finlandei oferă un model interesant de bilingvism, ușor aplicabil în cazul României. Pe scurt, portrivit Constituției, există 2 limbi naționale – finlandeza și suedeza – iar pentru ca o municipalitate să folosească una sau ambele limbi naționale, trebuie să aibă cel puțin 8% vorbitori ai acelei limbi. Astfel sunt 399 municipalități monolingv-finlandeze, 21 bilingve cu majoritate finlandeză, 23 bilinve cu majoritate suedeză și 3 monolingv suedeze + insulele Åland (care au un statut aparte). În zonele monolingv-suedeze, vorbitorii de finlandeză trebuie să se adreseze autorităților locale în suedeză.

O prezentare mai detaliată a sistemului finlandez puteți găsi pe site-ul Universității Ottawa.

Luând sistemul finlandez și aplicându-l, mutatis mutandis, României, am avea 2776 unități ad-tiv teritoriale monolingv române, 224 bilingve, cu româna dominantă, 108 bilingve cu maghiara dominantă, 119 monolingv maghiare (cuprinzând doar 8110 etnici români) și 8 unde nici româna nici maghiara nu ar întruni pragul de 8%.

8_prc_FinHărți realizate în QGIS și Inkscape. Date: recensământ 2011.

Capitalele Tarilor Romane medievale

Capitale „Ţărilor Române” în perioadele în care erau entităţi de sine stătătoare şi nu provincii subordonate direct. Astfel, Clujul nu apare pentru că a fost capitala Ardealului în perioada în care „Marele Principat al Transilvaniei” era o parte componentă a Imperiului Habsburgic, condus de un guvernator numit de împărat, spre deosebire de perioada anterioară, de vasalitate otomană, când era un stat în linii mari de sine stătător. La fel și cazul Despotatului Dobrogei versus Pașalâcul Silistrei.
CapitaleTR
„Ţări române” are aici sensul de state medievale ce azi intră în componenta României, fără aluzie la etnia dominantă sau majoritară, având în vedere că Despotatul Dobrogei era un stat bulgar, iar elita conducătoare a Transilvaniei era maghiară.
Creat cu GIS și Inkscape.

Limbile minoritatilor: Legea lui 20%

Una din legile care a intrat iar în atenția lumii – datorită sentinței cu plăcuțele de la Cluj – este cea a administrației publice locale (215/2001), și anume părțile care conferă drepturi lingvistice minoritățior naționale (inscripții și informații biligve). Merită evidențiată o problemă ciudată a acestei legi: prezumția că „20% etnia X” înseamnă și „20% limba maternă aferentă etniei X”, adică o lege pe probeme lingvistice gândită în termeni etnici.

Prezumția duce la situații interesenta: șapte comune unde avem peste 20% vorbitori de limbă maghiară (grație șvabilor sau romilor maghiarofoni), deși nu toți sunt etnici maghiari, prin urmare nu există facilități în limba maghiară, sau situația opusă, a comunei Tileagd din Bihor, unde avem drepturi lingvistice din cauză că numărul etnicilor maghiari depășește pragul legal de o cincime, cu toate că există mai puțin de 20% vorbitori nativi de maghiară.
Maghiari_20_fTotuși, dacă în cazul maghiarilor/maghiarofonilor sunt puține unități administrativ-teritoriale ciudate, în cazul romilor, populație puternic asimilată lingvistic, situația e destul de bizară. Din 138 unități administrativ-teritoriale unde limba romă este (sau ar trebui să fie) utilizată în administrația publică, doar în 47 există peste 20% care și-au declarat limba maternă ca fiind romaní. Există 91 de comune și orașe unde limba romani e sub 20%, de multe ori lipsind cu desăvârșire.

Romi_20_f

Și dacă tot suntem la legea lui 20%, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că România nu are limbă oficială la nivel național, ci lucrurile se decid la nivel local: etnia ta are 20% din populația comunei/orașului, ai dreptul să folosești limba maternă. Un fel de egalitarism radical între toate etniile țării. Iată care ar fi unităție administrativ-teritoriale în care limba română n-ar avea statut oficial în acest caz:
Romani_20_f

Hărți create în QGIS+Inkscape.

Localitati cu nume de sefi de stat comunisti

O continuare firească a postării precedente, iată două hărți cu aproape toate localitățile ce au purtat numele unor șefi de stat comuniști. Stalingrad și Leningrad sunt poate cele mai cunoscute, dar au existat zeci de „Leninscoe”, „Leninski” și „Lenino” în fostul spațiu sovietic, inclusiv un „Gheorghiu-Dej” în Rusia.
Final_1Deși multe din satele și cătunele cu astfel de nume au rămas așa în Rusia, Ucraina și Belarus, orașele mari au fost redenumite, unele în valul de destalinizare, apoi după căderea comunismului.
Final_2Dimensiunile localităților sunt în principiu proporționale cu populația. Sursă date: Wikipedia Rusă și Yandex. Realizat în QGIS și Inkscape.

PS. 5.II.2015 – Completat hărțile cu Gottwald și Chioibalsan

Localitati cu nume de personalitati

Există o serie de oiconime (nume de așezări umane) care, fiind nume de persoane, se potrivesc ca nuca-n perete pentru a denumi localități. Nu mă refer la nume de tip Petrești sau Mihăileni sau chiar Hristoforovca, care fac trimitere la vreun fondator, fie el țăran sau boier, ci la nume de tip Ion Popescu, luate pur și simplu și date unor localități, în ideea în care Popescu e un personaj important al istoriei naționale. Există o artificialitate în genul ăsta de oiconim, la fel cum există nume de tip „Unirea”, „1 decembrie” sau „Pervomaiscoe” („1 mai” pe rusește, întâlnit dincolo de Prut), mai rare la noi, dar mai frecvente în Moldova.

De curiozitate, am ilustrat atât distribuția acestor gen de nume, cât și frecvența lor. Mai jos se pot vedea cele mai frecvente 25 de astfel de nume, iar pentru graficul complet dați click aici. Domină personajele centrae din cărțile de istorie națională.
25Și distribuția lor în teritoriu e interesantă. Se pare că principalele zone cu astfel de denumiri sunt Dobrogea și Bărăganul, urmate de părțile centrale ale Moldovei de dincoace de Prut, dar sunt surprinzător de puține în Ardeal. E de înțeles oarecum de ce Dobrogea și județul Brăila au multe astfel de denumiri, având în vedere că multe localități aveau nume turcești, datorate stăpânirii otomane directe. Nu sunt sigur de ce Ialomița și Călărași sunt în aceeași situație, dar e posibil să se datoreze unor eforturi de a întemeia localități noi în perioada modernă, zona fiind probabil slab populată.

Pe de altă parte, sunt puține nume de personalități istorice în Republica Moldova, dar, cum e menționat și în acest articol impulsiv, sunt multe cu caracter „ideologic” ce fac trimitere la trecutul sovietic: „Sovietscoe”, „Lenin”, „Crasnoarmeiscoe” (Armata Roșie), „Crasnîi Octeabri” (Octombrie Roșu) sau, preferata mea, „Crasnaia Besarabia” (Basarabia Roșie), ultimele două dincolo de Nistru.

Merită menționate și cele mai cunoscute exemple din România de orașe botezate după personalități comuniste. Orașul Ștei era cândva „Dr. Petru Groza”, Onești era „Gheorghe Gheorghiu-Dej” și, cireașa de pe tort, orașul Brașov care în anii 50 era „Orașul Stalin”, iar imediat lângă, aveam „Poiana Stalin”. Și sectoarele Bucureștiului au avut denumiri la fel de frumoase, inclusiv un sector „V. I. Lenin” (vezi articolul de pe Rezistența Urbană).
Maps

Lista localităților care au avut nume de persoane, dar care între timp au fost schimbate a fost întocmită în mare parte folosind datele din Decretul nr. 799 din 1964 privind schimbarea denumirii unor localități. „Lascăr Catargiu”, „Filimon Sîrbu”, „I.C. Frimu” și „Fotin Enescu” au fost marii perdanți ai acelui val de redenumiri.

Programe folosite: Excel, QGIS și Inkscape.

Vezi și: Nume de cinematografe și Nume de străzi redenumite

Românizarea oraselor din Transilvania

GIFO situație interesantă în momentul în care Transilvania a intrat în componența României a fost faptul că autoritățile românești aveau de-a face cu un teritoriu majoritar românesc per ansamblu, dar o populație urbană preponderent ne-românească, de regulă maghiară. Fenomenul nu este deloc singular. Ca să luăm un exemplu apropiat, vestul Ucrainei era majoritar ucrainean în mediul rural, dar majoritar polonez în centre urbane precum Lvov.

Între timp, peisajul etnic al orașelor s-a schimbat mult, parțial prin politici de românizare (atât în perioada regalistă, cât și în cea comunistă), și parțial prin procese naturale de asimilare (asimilarea naturală înspre etnia dominantă); și politici de urbanizare (mutarea sătenilor, în principal etnici români, la oraș).

Hărțile de mai jos analizează această tranziție a orașelor ardelene de astăzi. Dimensiunea bulelor e proporțională cu populația potrivit ultimului recensământ:1900

La începutul secolului 20, majorități românești aveau fie localitățile rurale ce aveau să devină orașe mai târziu, fie localități (astăzi) de dimensiuni medii. Aici avem de-a face cu orașe precum Blaj, Sebeș, Borșa, Caransebeș, Negrești-Oaș, Zărnești sau Petrila.
1920-1948O dată cu incorporarea Transilvaniei în Regatul României, localitățile care aveau o populație românească semnificativă încep să devină majoritar românești. Multe orașe fac tranziția în anii ’40, probabil sub impulsul modificărilor teritoriale din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Astfel, o dată cu cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în 1940, are loc și o mișcare a românilor spre sud și a maghiarilor spre nord, și după terminarea războiului, a unor români înapoi spre nord, în orașe precum Bistrița, Sighet, Dej și Gherla, și a unor maghiari din aceste orașe și nu numai înspre Vest.

1956-1992În perioada comunistă orașele care fac tranziția spre o majoritate românească sunt mai degrabă cele din nordul Transilvaniei. În special zona din jurul Clujului, observat la recensământul din 1966. După „capitala Ardealului” în ’66, Oradea și Satu Mare sunt următoarele orașe mari care fac tranziția amintită, fapt consemnat la recensământul din ’77.
2002-2011După căderea comunismului numărul orașelor care trec la majoritate românească scade vertiginos. Târgu-Mureșul e ultimul mare oraș care devine majoritar românesc, în primul deceniu al mileniului III. Schimbarea regimului duce la încetărea politicilor de asimilare, iar „dezindustrializarea” din perioada tranziției post-decembriste oprește fluxul migraționist dinspre mediul rural.

AziUltimele orașe majoritar maghiare sunt cele din Ținutul Secuiesc plus câteva de pe granița cu Ungaria, ambele zone cu populație majoritar maghiară, chiar și în rural.

Pentru a percepe mai bine amploarea fenomenului, mai jos se poate vedea o hartă cu orașele care au făcut tranziția de la o minoritate românească la o majoritate în ultimul secol. Din 142 de municipii și orașe de azi, 100 erau majoritar neromânești în 1900. Azi au rămas 21.
Modificari

O comasare a hărților de mai sus:

Combi4

Hărțile sunt realizate în QGIS și Inkscape. Datele sunt luate din recensăminte, sintetizate în „Statistica etnică și religioasă a Transilvaniei” de Varga E. Árpád, disponibilă on-line.

Romania: Nume de strazi

Inspirat de un grafic cu cele mai frecvente 50 de nume de străzi în SUA, am decis să fac ceva similar pentru România.

Norocul face ca Autoritatea Electorală Permanentă să aibă centralizarea secțiilor de votare din țară, iar cele din mediul urban conțin o listă a străzilor arondate (în mediul rural mai rar, deoarece de multe ori avem doar o secție pe sat, așa că enumerarea străzilor e redundantă). Prin câteva mișcări abile de Excel (eliminat duplicate, comasat duplicate cu „î/â”, eliminat cuvintele „strada…”, „calea…”, etc.) am obținut o listuță interesantă și utilă, și apoi niște grafice pe măsură.

Cea mai populară denumire de arteră este, oarecum previzibil, poetul Mihai Eminescu, fiind singurul prezent în numar mai mare de 200, atât cu prenumele sub forma Mihai cât și  Mihail.

De menționat și faptul că numele lui Cuza apare atât în forma „Cuza Vodă” (locul 52), cât și „Alexandru Ioan Cuza” (locul 67). Dacă aș fi luat împreună cele două variante, domnitorul „micii uniri” ar fi sărit pe locul 8.
Graf55Între primele 55, peste o treime sunt personalități istorice, și încă un sfert denumiri de plante (flori, respectiv arbori). Pentru o variantă cu străzile denumite după personalități istorice scoase în evidență, click aici.

Pentru grafice similare cu primele 120 de nume de stradă, click aici și aici.

Transilvania vs. Vechiul Regat
Grafic regional

O comparație a celor mai frecvente 30 de nume pe cele două macro-regiuni istorice. Imediat vedem că Eminescu e în pole-position în ambele zone.

Observăm niște variațiuni normale, precum faptul că eroi locali gen Avram Iancu sau Horea, Cloșca și Crișan sunt pe poziții mai bune în Ardeal, iar „Mărășești” și „Oituz” sunt mai sus în Regat.

Ce e interesant e poziția bună în Ardeal a lui Tudor Vladimirescu (revoluționar oltean, pe locul 3) și mai ales a lui Nicolae Bălcescu (revoluționar bucureștean, pe locul 2, chiar mai bine ca-n Regat), dar și poziția bună a lui Gheorghe Doja în afara arcului carpatic (revoluționar secui, locul 29).

De altfel Gheorghe Doja e de departe cel mai popular nume al unei personalități maghiare. În Ardeal, următorii sunt Petőfi Sándor și Ady Endre, taman pe locurile 95, respectiv 105, și, spre deosebire de Doja, cu numele neromânizat.

Județul Bihor
BihorÎn județul nostru Eminescu cade pe locul 7, cel mai popular nume fiind acela al „Republicii”, inclusiv strada principală a municipiului reședință de județ. O altă particularitate locală e scorul bun al străzii „Crișului” – că doar e-n Crișana – și „Ady Endre” – pentru că minoritate maghiară semnificativă.

Tipuri de artere
Tip drumPeste 85% din arterele urbane poartă numele sub forma „Strada X”. Trebuie să mai menționez că e prima oară când aud de „stradelă”, iar faptul că „Fundătura…” e mai răspândită decât „Bulevarul…” a fost o reală surpriză pentru mine.

Au fost analizate în total 103 municipii și 217 orașe. Adică toate.

Nume de localitati

1. -EȘTI1.-ești

Cea mai răspândită terminație a numelor de localități în România, inclusiv capitala, este sufixul „-ești”. Este o formă plurală a sufixului posesiv „-escu”, folosit ca terminație patronimică în trecut (Ionescu, Popescu), la rândul său provenit din latinescul „-iscus”. Se observă o răspândire puternică în zonele de deal ale Olteniei, Munteniei și Moldovei „noastre”, precum și în munții Apuseni (în mod oarecum surprinzător).

2. -ENI/-ANI2.a-eni-ani

A doua cea mai răspândită terminație este „-eni”, împreună cu înruditul „-ani”. Ambele sunt forme plurale ale terminației „-an”, provenit din sufixul adjectival latinesc „-anus”. Spre deosebire de „-ești”, „-eni” și „-ani” sunt bine reprezentați și dincolo de Prut.

3. -OV/-OVA/OVCA/-EVCA

3.ovca-evca-ova-ovUrmează o serie de sufixe de origine slavă, înrudite între ele. Terminația posesivă „-ov”, folosită și în patronimice slave, vizibilă în sudul țării, este cel mai probabil de influență bulgărească. Femininul „-ova” pare mai răspândit în zonele de sud vest, probabil sub influență sârbească, și Republica Moldova, sub cea rusească. Tot de influență rusească sunt sufixele „-ovca” și „-evca”, cu terminație diminutivală „-ca”. Spre deosebire de Moldova, în România există o singură localitate cu un astfel de prefix, Jurilovca, populată de ruși lipoveni.

4. -OARA/-IȚA
4.-oara-ițaTot slavon e și sufixul „-ița”, foarte răspândit în nume de localități și cursuri de apă (Bistrița, Reșița, Ialomița).

5. -ĂU/-EU/-OU
5.-ău-euTerminațiile „-ău” și „-eu” sunt frecvente mai ales în Ardeal datorită faptului că nume de localități ce se termină cu vocală mijlocie (o, ö) au tendința să devină diftongii de mai sus (precum numele Szabó->Sabău). „-ou” pare să aibă altă origine, judecând după distribuție.

Una din teoriile privind originea numelui Chișinău postulează o origine maghiară, asemănătoare cu a localității Chișineu-Criș (din ungurescul Kisjenő).

6. -ANCA/-IȘTE(A)

6.-iște-anca„-iște”, cu  forma articulată „-iștea”, este tot un sufix colectiv de origine slavă.  Interesant că forma articulată predomină în Regat, pe când cea nearticulată în Ardeal.

Terminația „-anca” e tot slavon, în general apare sub forma „-eanca”, dar există și localități precum „Ianca”.

7. -Ș/-ĂUȚI/-IOL/-OE
7.-ș-iol-ăuți-oePatru sufixe puternic regionale. În primul rând se observă concentrația ardelenească a localităților care se termină cu litera „-ș”. E vorba din nou de adaptări ale unor nume ungurești terminate în sufixul adjectival „-s”.

Apoi urmează două sufixe de origine slavă – „-ăuți” prezent în Bucovina (Rădăuți, Cernăuți) și -oe, pe filieră rusească, prezent în Republica Moldova.

„-iol” este de origine turcă, și este transformarea lui „-öl” în română, ca de exemplu „tekirgöl” în „techirghiol”, unde „göl” înseamnă „lac”.

8. -AR(I)

8.-ar.iSufixul „-ar”, cu forma plurală „-ari”, este unul care denotă meserii. Probabil multe localități cu acest sufix și-au primit numele de la meseria primilor săi locuitori.

9. -EL/-ȘOR/-UT
9. diminutive

„-el”, „-șor” și „-ut” sunt sufixe diminutivale, precum slavonescul „-ca” de mai sus.

10. -FALĂU/-TELEC/-CHIU/-HEI
10. ungurestiCâteva mai rare, tot de origine maghiară:

„falău”  de la „falú” („sat”),

„-telec” de la „telek” („parcelă de pământ”),

„-hei” de la „hely” („loc”), de multe ori în formatul „vásárhely” însemnând „(loc de) târg”. De exemplu „Târgu Mureș” s-a numit mai demult „Mureș-Oșorhei”. Pe lângă asta, numele localității Orhei din Republica Moldova vina tot din ungurește, de la „várhely”, „loc de cetate”.

„-chiu” e probabil de la localități al căror nume se termină în „k” și primesc un sufix adjectival „-i”.

11. SÂN-/SFÂNT-/SFINȚ-
11. SfintiPelângă sufixe am vrut să văd distribuția prefixelor cu sfinți.  Interesant că „Sân-”, moștenit pe filieră latină e folosit aproape exclusiv în Ardeal. „Sfinț” se găsește doar la Sfințești, în Teleorman.

Extra.

Deoarece nu eram sigur dacă multitudinea terminației „-ești” în Apuseni este reală sau se datorează doar faptului că sunt pur și simplu mai multe localități acolo în general, am decis să fac o hartă a frecvenței sufixului. Astfel, în fiecare unitate de suprafață (acel hexagon) am verificat cât % din totalul localităților se termină în „-ești”. Iată rezultatul.Frecventa hex

 Hărți realizate în QGIS, cu date disponibile on-line (geo-spatial.org și mapcruzin,com pentru localități, diva-gis.org pentru județe/raioane).