Category Archives: Maps

Etymology of European Union Institutions

Some etymology maps with the names of the main EU institutions. Obviously the “European” part of the name is left out.

1. The Council(s)
EU Council of Ministers
The most heterogeneous of the 3, there are three main etymologies spread across the continent: the Latin “Concilium”, the Germanic “Rad” and the Slavic “Savet” (which is indeed related to ‘Soviet’) with a few other interesting words dotting the map.

European Council
Although in most languages the European Council and the Council of the European Union are called the same thing, there are a handful of languages where the name of the two institutions differ, namely Estonian, Bosnian and Azerbaijani.

2. The Commission
EU Commission
Much less diverse than the Council, we find, as often is the case in these maps, that Icelandic, Hungarian, Armenian, Basque and Greek do not fall in line with the majority. Interestingly enough, the Breton word for the Commission is related etymologically with the Welsh word for the European Council.

3. The Parliament
European Parliament
An even more conformist situation than above, here even Hungarian and Basque use the dominant word of “Parliament”. It’s worth pointing out that often the national legislatures have a much higher diversity of names.

Made in Inkscape. Base map from Wikimedia Commons. Data mostly from Wiktionary and Wikipedia.

For more such maps, visit /r/etymologymaps on reddit.

The curious case of Romania’s Gheorghe Doja streets

Having streets in Hungary named after a Hungarian historical figure is nothing unusual. It’s by no means that unheard of to have streets in neighboring countries bear said name, provided  that we’re talking about areas where ethnic Hungarians make up a significant slice of the population. But what sets Dózsa György apart is that his name was used to christen street all across Romania, including many town where few, if any, Hungarians have lived. A weird relic of early communist times, when revolutionary credentials were more important than national origin…


Made in QGIS and Inkscape.
Data: OpenStreetMap and the Romanian Permanent Electoral Authority

Romanian version: Link

What if: the EU had presidential elections like the USA?


Context: For those unfamiliar with the EP Groups, here is a quick rundown:
EPP – Center-Right, Pro-EU
SD – Center-Left, Pro-EU
ALDE – Liberal (in the European sense), Pro-EU
Greens-EFA – Greens and Regionalists
ECR – Conservatives, Soft Eurosceptic
GUE-NGL – Left to Far-Left, Soft Eurosceptic
EFD² (or EFDD) – Populist Right, Hard Eurosceptic
ENF – Far-Right, Hard Eurosceptic
NI – Others (outside groups)

The EU/USA analogy

There are two phenomena which converged towards the writing of this blogpost. First of, the recent US elections have put into question, yet again, the voting system used in electing the US president, where wining a majority of the votes can still leave one defeated.

Second, the recent Brexit referendum has stimulated discussions about patching up the real or perceived democratic deficits of the European Union, and one popular solution to this problem is the call for a directly elected European President. Given that the United States of America is often used as inspiration for Federalist proposals, I ran with this thought experiment.

What are Electoral Colleges

The US presidential elections are won by the candidate who wins the most “electors” on a winner-take-all-state system. That is to say, if candidate A wins the most votes in Texas, let’s say 56%, candidate A gets 100% of Texas’s 38 electors, not just 56%. The only two states that do not use “winner-take-all” are Maine and Nebraska (we’ll come back to these). There are 538 electors in total, 3 for DC and a number equal to the sum of its representatives (who vary according to population) and its senators (2 per state) for all the actual states.

Finding Electoral Colleges for the EU

The first problem with translating this system into the EU is finding the number of electors per each state. The “representatives” the EU system would be the MEPs (the ‘Members of the European Parliament’), but finding the number of “senators” is a bit trickier. The EU’s de facto Upper House of the Legislative is the Council of Ministers, which doesn’t have a fixed make-up. While it’s made up of a minister from each EU country, the minister in question varies depending on the subject of the legislation that needs to be voted on (i.e. if it’s legislation concerning internal affairs, the Council of Ministers is made up of each EU state’s “Minister of Interior/Home Secretary” – or equivalent). So a simple solution would be to add 1 elector to the number of MEPs.

QMV – a possible solution

One possibile alternative might be to take into account the Qualified Majority Voting (‘QMV ‘ for short) system of the Council of Ministers, and extract our “upper house electors” from there. Since the Lisbon Treaty, a passing vote requires a “majority of countries” (55% or 72% of them) representing a “majority of the population” (at least 65%) so there are no numbers to work with to get electors. Fortunately, up until 31 March 2017, countries can request a vote under the Nice Treaty’s system of QMV where each state had a fixed number of “voting weights”. So for example, the big 4 have 29 “weights” each, Spain and Poland 27, Romania 14, the Netherlands 13, and so on, all the way down to Malta’s 3, to a grand total of 345 “voting weights”.

So a possible solution for finding each state’s number of “electors” is to add up its number of MEPs with its number of “voting weights” from the Council of Ministers.

The easy way out

While the two examples above could make things interesting, truth is that just using the number of MEPs gives us about the same proportion of votes. See table further down.

The Belgian exception

Remember how Maine and Nebraska use a “per congregational district” system instead of a “per state system”? Given that Belgium is very polarized between its 2 main linguistic communities, I decided to apply a similar “per voting circumscription” system, and devolve the winner-take-all part to the 3 linguistic-communities/voting district.

I thought about doing the same for the French Overseas Territories voting circumscription, but given Frence’s centralist nature, I went with an “all in” approach.

Who won which state?

Now we get to the second part of the problem: applying our system to the 2014 European elections.

When people vote First-Past-The-Post versus Proportional Representation, voting patterns change, but since the European Elections are the only pan-European elections we have, I ran with the numbers of the 2014 EP elections. I took the the winner to be the europarty/coalition (basically EP Group) that got the most MEPs. When 2 or more groups had the same number of MEPs (as in the case of Cyprus), I took votes cast. Here is the result (as mentioned above, I used the numberof MEPs without any additions):

no. % no. % no. %
EPP 506 45.9 356 45.7 342 45.5
SD 228 20.7 165 21.2 160 21.3
ALDE 111 10.1 73 9.4 68 9.1
GUE-NGL 33 3.0 22 2.8 21 2.8
ECR 20 1.8 14 1.8 13 1.7
EFD² 102 9.2 74 9.5 73 9.7
ENF 103 9.3 75 9.6 74 9.9

Made in Inkscape. Inspired by the Fivethirtyeight’s Electoral College cartogram

Federalist sentiment in the European Union

The imminent departure of the United Kingdom from the European Union has raised some important questions regarding the future of the EU. Given that the member state which, for a long time, has been seen as the most obtrusive is on its way to triggering Article 50, a lot of people have expressed hope that the federalist direction of EU reforms can now progress in a more unimpeded fashion. Others have rightly warned that Euroskeptic sentiment was not confined to the UK and other states might be less than happy to hand over more sovereignty to the European level.

In trying to find an answer to the question “Who’ll be the next Great Britain at the table”, the EU’s Standard Eurobarometer collection offers some strong hints. Unfortunately, only 4 such Eurobarometers contain questions relating to willingness to move towards a “federation of nation-states”, as the question was discontinued after spring 2014.


Some interesting patterns can however be noticed:

  • The Nordic countries are the most anti-federalist, even more so than the UK, with ‘No’ always at least double the size of ‘Yes’
  • Ireland, surprisingly, never had ‘Yes’ outnumber ‘No’, albeit the difference was small
  • Most member states hover around the center, with a slightly positive dent in the score
  • The public opinion of Hungary and Poland is more federalist than their current governments’ reputation would lead to believe

On the other hand, one should be careful in drawing conclusions, as:

  • Scandinavian Euroskepticism might be different to British Euroskepticism
  • The question is somewhat ambiguous, as some might see a contradiction between “a federation” and “nation-states”
  • There are only 4 Eurobarometers, so the picture might be incomplete or outdated

Nonetheless, it is obvious that the “smooth sailing towards Federalism” envisaged by some is nowhere near the horizon, and we might soon see a Nordic Group giving headaches in the EU Council, when discussion the EU’s Future.

Infographic made in QGIS, Inkscape and Veusz. Data via the 78-81 Eurobarometers

Anti-burkini decrees

Surely, one of the most bizarre controversies this summer was (and still is) the whole anti-burkini debate going on in France. Regardless of the debate itself, one annoying feature of the way it is reported in the press is the lack of cartographic representations of the extent of the municipal bans. The following image tries to rectify this, and given that France’s top administrative court has just overturned the municipal decree of Villeneuve-Loubet, I doubt there will be any new additions to the list of municipalities:

Burkini Arret Municipal

Made in QGIS and Inkscape. Basemap source: OSM and Wiki Commons.

Mega Image Archipelago


Mega Image is a series of convenience stores owned by the Dutch Delhaize Group. Bucharest + its suburbs, Ploiești, Brașov and Constanța are the only 4 urban areas that boast with 3 or more Mega Image stores, with a few more spread here and there around Bucharest, making their distribution highly localized, with their density within the capital being huge. It has become a running joke with Romania’s main satire-news site, 3% of their articles poking fun at the retail chain’s tendency to open one store next another, similar to the Lewis Black’s old “Starbuck’s next to a Starbuck’s” stand up.


The distribution of the stores outside the capital seems to follow the holiday habits of the native Bucharester. Outside the capital, they are found in Constanța, on the seaside, and on the Prahova Valley-Brașov area, in the mountains, both popular weekend getaway destinataions for folks in the capital. For most of the rest of us, Mega Image is just an obscure thing, people from the capital joke about, a Bucharest meme that hardly makes sense outside the capital.

My map is meant to represent the isolated patches of civilized land, where one is never too far from the presence of a Mega Image.

Made with QGIS and Inkscape. Inspired by this map.

Fenomenul “strada Gheorghe Doja”


În localitatea Sebiș, din județul Arad, vizavi de primăria cea modernă, în miezul unui sens giratoriu unde asfaltul a fost de mult înlocuit cu pișcoți, se înalță o statuie cu o tânără domniță, simbolizând, probabil, un măreț ideal. Pe soclul statuii, trei de-o parte, trei de alta, se văd șase medalioane cu chipurile unor personaje de vază ale istoriei românești: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanul, Avram Iancu, Horea, Decebal și… Dózsa György.

Secuiul Gheorghe Doja e un element interesant al istoriei românești, căci, la fel ca sărbătoarea de „1 Mai muncitoresc”, este lăsată moștenire de comuniști, da nu deranjează pe nimeni. A apărut în manuale în perioada lui Dej, că era bun și pe latura ideologică (era contra „moșierilor”), și pe cea pragmatică (dădea bine la minoritatea maghiară, curtată pe-atunci de comuniști). Când a venit perioada naționalistă a lui Ceaușescu, s-a trecut peste detaliul etniei, și s-a marșat doar pe partea ideologică, iar după ’89 a rămas din inerție. La urma urmei, noi știm că atunci când țărănimea se răscula în Ardeal o făcea contra „grofilor maghiari”, precum au făcut Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu, așa că și Gheorghe Doja, lider de răscoală, tot din același film trebuia să fie…

Doja Vertical
Hărți realizate în QGIS și Inkscape.
Date: OpenStreetMap și Autoritatea Electorală Permanentă

Cultele neoprotestante din Romania

English version: Click here!
Prin termenul de „neoprotestant” se înțeleg acele culte protestante apărute pe teritoriul României începând cu secolul al XIX-lea și recunoscute oficial astăzi. Spre deosebire de occidentul anglo-saxon, unde n-a existat o separare clară între „paleoprotestanți” și „neoprotestanți”, pe teritoriul României au existat două valuri distincte de protestantism:

  1. cel inițial, de secol XVI, de unde avem bisericile protestante clasice: reformată (maghiară), unitariană (maghiară), luterană (cu două biserici, una săsească, și una maghiaro-slovacă), și
  2. cel modern, începând din secolul XIX, de unde avem cultele numite popular și „pocăite”.

În general, aceste culte sunt destul de similare, și multă lume nu face distincție între ele, însă, văzute din exterior, în linii mari, ele par să se distingă prin următoarele:

  1. Cultul baptist – Considerat de unii americani ca încadrându-se undeva la jumătatea drumului dintre protestanții „clasici” și cei „neo-”, este cel mai vechi cult „pocăit”, atât ca istorie proprie (a apărut prin secolul al XVII-lea) cât și ca prezență pe teritoriul României. Numele vine de la practica botezului la vârstă adultă.
  2. Penticostalismul – Cel mai numeros cult „pocăit” de la noi, și totodată cel cu cea mai rapidă creștere ca număr de adepți. Apărut în secolul XX ca o mișcare reformistă, pune accent pe „botezul cu Duhul Sfânt” și sunt cunoscuți pentru practica „vorbitului în limbi”. (Merită menționat faptul că această confesiune a avut o puternică răspândire și în rândul populației de etnie romă, și nu doar la noi. De exemplu, și comuna cu cea mai mare proporție de penticostali este una majoritar romă – 70% aparținând acestei etnii)
  3. Cultul adventist – numiți uneori și „sâmbetiști”, sunt cunoscuți pentru faptul că au ca zi sfântă sâmbăta și nu, ca alți creștini, duminica. Își au originea în mișcarea milenaristă a milleriților.
  4. Martorii lui Iehova – poate cei mai vizibili dintre neoprotestanți, sunt cunoscuți pentru că umblă din ușă în ușă cu revistele „Treziți-vă!” și „Turnul de Veghe”, pentru că îi spun Iehova divinității supreme și pentru faptul că sunt împotriva transfuziilor de sânge.
  5. Creștinii după Evanghelie – sunt ceea ce în engleză se numesc Plymouth Brethren, un cult apărut în Irlanda secolului al XIX-lea. N-au pastori plătiți, și au o organizare ecleziastică foarte descentrată, fără ierarhie.
  6. Biserica Evanghelică din România – poate cea mai interesantă dintre culte, dat fiind faptul că este unul în întregime autohton, desprinsă din ortodoxie, și nu din originară din catolicism, precum celelalte. Cea mai cunoscută personalitate a acestui cult este Dumitru Cornilescu, a cărui traducere a Bibliei este folosită de majoritatea protestanților români.

Date: Recensământ 2011. Realizat în QGIS și Inkscape

Etimologiile Transilvaniei

For English version: Click Here.


Există două denumiri mari și late pentru regiunea istorică a Transilvaniei, fiecare cu mai multe forme, și nu în puține cazuri se întâmplă ca într-o limbă să regăsim două sau chiar trei forme (cu toate că adesea unele forme sunt relicve istorice ieșite din uz).

De departe ce mai răspândită formă în Europa și în lume este cea latinească, folosită și-n titlul acestei postări. „Transilvania” este varianta tradusă în latinește a denumirii ungurești „Erdély” și ambele înseamnă același lucru. Limba română le conține pe ambele: „Ardeal”/„Transilvania”

Un alt nume este cel ce poate fi numit germano-centric, sau mai bine zis saso-centric, pentru că face referire la cele șapte cetăți medievale întemeiate de coloniștii sași. El este folosit de nemți, slavi și, în mod interesant de către valoni, de tătarii de pe Volga și de islandezi.

Câteva observații:

  • ungurii sunt principalul popor european care nu folosește varianta latinească „Transilvania”, cu atât mai surprinzător cu cât termenul își are originea în cancelariile regatului maghiar (unde se folosea latina medievală)
  • Varianta „Ardeal” era în general folosită în țările din jurul Ungariei, și de turci și ruși (plus unele popoare influențate lingvistic de ele). Totuși iugoslavi și azerii nu mai utilizează azi termenul.
  • Există o teorie alternativă cum că „Ardeal” ar avea origini indo-europene, da nu mi se par convingătoare argumentele și pare să fie din seria eforturilor de tip „totul musai de la daci
  • Varianta germană a trecut, tradus fiind, în aproape toate limbile slave (poate macedoneana lipsește doar din cauza lipsei de informații). În mod cu totul excepțional, a făcut un salt din rusă în tătară, din nou prin traducere. Din câte îmi dau seama, e singura limbă turcică ce a preluat varianta asta.
  • Suspectez că varianta islandeză e o creație a eforturilor de „reînoire a limbii” întreprinsă în secolul al XIX-lea
  • Am găsit și numele ucrainean „Chiskarpattya” însă doar aici, și nu am găsit nimic care să confirme că acesta chiar a existat sau a fost folosit (și sincer, pare ușor dubios).
  • N-am găsit informații pentru kurzi, suspectez că au preluat „Erdel” de la turci, da în lipsă de informații, am lăsat zona gri.
  • Sursa informațiilor este Wikipedia și Wiktionary

Armenii din Transilvania

English version below – Magyar verzió lenneb – Version française au bout

Acest infografic pornește de la conversațiile avute cu bunicul meu privind arborele nostru genealogic și faptul că bunica lui maternă era de etnie armeană, originară din Gheorgheni. Deoarece această stră-străbunică era clar dintr-un val armenesc anterior genocidului din 1915, am căutat să aflu mai multe despre istoria armenilor din Transilvania. Am găsit o poveste la fel de veche ca istoria țărilor române și mult mai interesantă decât mă așteptam, dar și foarte tragică, cu episoade succesive de suferință și refugiu.

Din păcate, documentarea mi-a demonstrat că și istoria acestei minorități suferă de aceeași boală de care suferă istoria generală Transilvaniei, și anume, distorsiunea prin omisiune și interpretările din prismă etnică (română sau maghiară). Câteva exemple: istoriile în limba română tind uite să menționeze faptul că armenii maghiarizați au avut de suferit din cauza unirii Transilvaniei cu România sau tind să evidențieze presiunile asimilaționiste („pentru că, nu-i așa?, și noi am suferit de asta”); istoriile în limba maghiară tind să uite presiunile asimilaționiste (austriece, culmea) asupra armenilor, și tind să menționeze doar episoadele negative (pogromurile) din istoria armenilor în Moldova, înainte de refigiul în Transilvania, nu și momentele când voievozii (Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare) i-au primit cu brațele deschise. Practic, românii încearcă să uite dimensiunea maghiară a acestei minorități, maghiarii încearcă s-o scoată în evidență.

Versiunea în română:Infographic Arm RO

Magyar verzió:
Infographic Arm HU

English version:
Infographic Arm EN

Version française:
Infographic Arm FR

Fontul folosit în titluri se poate găsi, in format .svg, aici.