Category Archives: Languages

Etymology of European Union Institutions

Some etymology maps with the names of the main EU institutions. Obviously the “European” part of the name is left out.

1. The Council(s)
EU Council of Ministers
The most heterogeneous of the 3, there are three main etymologies spread across the continent: the Latin “Concilium”, the Germanic “Rad” and the Slavic “Savet” (which is indeed related to ‘Soviet’) with a few other interesting words dotting the map.

European Council
Although in most languages the European Council and the Council of the European Union are called the same thing, there are a handful of languages where the name of the two institutions differ, namely Estonian, Bosnian and Azerbaijani.

2. The Commission
EU Commission
Much less diverse than the Council, we find, as often is the case in these maps, that Icelandic, Hungarian, Armenian, Basque and Greek do not fall in line with the majority. Interestingly enough, the Breton word for the Commission is related etymologically with the Welsh word for the European Council.

3. The Parliament
European Parliament
An even more conformist situation than above, here even Hungarian and Basque use the dominant word of “Parliament”. It’s worth pointing out that often the national legislatures have a much higher diversity of names.

Made in Inkscape. Base map from Wikimedia Commons. Data mostly from Wiktionary and Wikipedia.

For more such maps, visit /r/etymologymaps on reddit.

Advertisements

Etimologiile Transilvaniei

For English version: Click Here.

TransilvaniaTrio

Există două denumiri mari și late pentru regiunea istorică a Transilvaniei, fiecare cu mai multe forme, și nu în puține cazuri se întâmplă ca într-o limbă să regăsim două sau chiar trei forme (cu toate că adesea unele forme sunt relicve istorice ieșite din uz).

De departe ce mai răspândită formă în Europa și în lume este cea latinească, folosită și-n titlul acestei postări. „Transilvania” este varianta tradusă în latinește a denumirii ungurești „Erdély” și ambele înseamnă același lucru. Limba română le conține pe ambele: „Ardeal”/„Transilvania”

Un alt nume este cel ce poate fi numit germano-centric, sau mai bine zis saso-centric, pentru că face referire la cele șapte cetăți medievale întemeiate de coloniștii sași. El este folosit de nemți, slavi și, în mod interesant de către valoni, de tătarii de pe Volga și de islandezi.

Câteva observații:

  • ungurii sunt principalul popor european care nu folosește varianta latinească „Transilvania”, cu atât mai surprinzător cu cât termenul își are originea în cancelariile regatului maghiar (unde se folosea latina medievală)
  • Varianta „Ardeal” era în general folosită în țările din jurul Ungariei, și de turci și ruși (plus unele popoare influențate lingvistic de ele). Totuși iugoslavi și azerii nu mai utilizează azi termenul.
  • Există o teorie alternativă cum că „Ardeal” ar avea origini indo-europene, da nu mi se par convingătoare argumentele și pare să fie din seria eforturilor de tip „totul musai de la daci
  • Varianta germană a trecut, tradus fiind, în aproape toate limbile slave (poate macedoneana lipsește doar din cauza lipsei de informații). În mod cu totul excepțional, a făcut un salt din rusă în tătară, din nou prin traducere. Din câte îmi dau seama, e singura limbă turcică ce a preluat varianta asta.
  • Suspectez că varianta islandeză e o creație a eforturilor de „reînoire a limbii” întreprinsă în secolul al XIX-lea
  • Am găsit și numele ucrainean „Chiskarpattya” însă doar aici, și nu am găsit nimic care să confirme că acesta chiar a existat sau a fost folosit (și sincer, pare ușor dubios).
  • N-am găsit informații pentru kurzi, suspectez că au preluat „Erdel” de la turci, da în lipsă de informații, am lăsat zona gri.
  • Sursa informațiilor este Wikipedia și Wiktionary

Localitati cu nume secuiesti

Nu există Ținutul Secuiesc.
Dar…
Există Odorheiul Secuiesc. Și Cristurul Secuiesc, și Târgu Secuiesc. Și Săcueni, și Săcuieni, mai multe. Și o Secuia în Vaslui și un Secui în Dolj. Și câteva zeci de localități secuiești cu prefixul „Székely-” care la românizare n-au mai primit particula „Secuiesc” la final. Chiar și un Szekelburg nemțesc (pe românește Miercurea Ciuc) și un Sekule slovac.
Ba și un fost județ „secuiesc” în Muntenia.
Conform hărților de mai jos:
Siculonime_Ro

Magyarul:
Siculonime_Hu
QGIS/Inkscape

România finlandezã

Întotdeauna când apare subiectul bilingvismului româno-maghiar și al statutului limbii maghiare în România, apare invariabil comparația cu celelate state europene. Pe de o parte unii vor insista că „nicăieri nu au minoritățile atâtea drepturi ca la noi”, pe de altă parte vor curge contra-exemplele de state europene cu autonimii, sau cu legislație mai bună decât cea românească.

Exemplul meu preferat e Finlanda, și asta deoarece Finlanda e similară României din anumite puncte de vedere. Majoritatea lingvistică are o pondere de 91% în ambele țări, iar vorbitori de suedeză (5,4%) se apropie de procentul maghiarofonilor din România (6,7%), fiind și ei, la fel ca maghiarii din România, concentrați geografic în anumite zone (coasta de vest și sud a Finlandei și insulele Åland).

Evident, există și diferențe. Dacă în Finlanda, vorbitorii de suedeză au contribuit activ la dezvoltarea conștiinței naționale finlandeze (în detrimentul Imperiului Țarist), în spațiul transilvan, naționalismul românesc și cel maghiar au fost forțe divergente, clădind proiecte naționale necompatibile.

Totuși Constituția Finlandei oferă un model interesant de bilingvism, ușor aplicabil în cazul României. Pe scurt, portrivit Constituției, există 2 limbi naționale – finlandeza și suedeza – iar pentru ca o municipalitate să folosească una sau ambele limbi naționale, trebuie să aibă cel puțin 8% vorbitori ai acelei limbi. Astfel sunt 399 municipalități monolingv-finlandeze, 21 bilingve cu majoritate finlandeză, 23 bilinve cu majoritate suedeză și 3 monolingv suedeze + insulele Åland (care au un statut aparte). În zonele monolingv-suedeze, vorbitorii de finlandeză trebuie să se adreseze autorităților locale în suedeză.

O prezentare mai detaliată a sistemului finlandez puteți găsi pe site-ul Universității Ottawa.

Luând sistemul finlandez și aplicându-l, mutatis mutandis, României, am avea 2776 unități ad-tiv teritoriale monolingv române, 224 bilingve, cu româna dominantă, 108 bilingve cu maghiara dominantă, 119 monolingv maghiare (cuprinzând doar 8110 etnici români) și 8 unde nici româna nici maghiara nu ar întruni pragul de 8%.

8_prc_FinHărți realizate în QGIS și Inkscape. Date: recensământ 2011.

Bacalaureat 2014 – Limba romana si limba materna

Analiza de față pornește de la o idee simplă (și un precedent polonez). Având disponibile datele de la bacalaureatul din 2014, se pune întrebarea oare cum se distribuie notele la probele scrise de limba română și limba maternă pentru secția română, pentru secția maghiară, respectiv pentru celelalte secții (germană, slovacă, etc.)?

Ro_RomanaPornim de secția română, limba română, care este concomitent și limba maternă a celor de la acestă secție. Având în vedere că nota minimă de trecere la o materie este 5, observăm că există o tendință puternică de rotunjire în sus a notelor chiar înainte de acest prag, dar tendințe similare găsim și înainte de fiecare cifră rotundă („decât un 6,90, mai bine un 7”). Valoarea mediană (un fel de medie mai sănătoasă) în cazul de față este de 6.05, sau altfel zis, elevul mediu de la secția română ia nota 6.05 la limba română.
Hu_1Un fenomen interesant are loc la secția maghiară. Pe de o parte, notele la limba română tind să fie mai mici decât cele de la secția română, pentru că aici, româna nu este limba maternă a elevului, materia nefiind la fel de ușor de abordat ca unui românofon nativ. Pe de altă parte, ne-am aștepta ca nota la limba maghiară să aibă o distribuție similară cu limba română la secția română, fiind vorba în ambele cazuri de limbile materne ale elevilor. Ei bine, maghiarii tind să aibă note mult mai bune la maghiară, decât românii la română.
Hu_2Un grafic similar cu cel precedent, doar că distribuția la română și maternă sunt în oglindă, pentru a se observa decalajul dintre cele două. De remarcat rotunjirile, atât la note întregi cât și la 50 de sutimi.
OtherLa celelalte secții (luate laolaltă) deviația spre notele mari e și mai mare, și nu numai la limba maternă, ci chiar și la limba română. De altfel am luat „celelalte minorități” separat de cea maghiară tocmai pentru că există o diferență majoră între cele două grupuri: minoritatea maghiară are un număr foarte mare de membri, și, spre deosebire de minoritatea romă, numeroasă și ea, și minoritățile mai mici, un grad mult mai mic de asimilare lingvistică și culturală.
Hu_AgregatCe e totuși de menționat în cazul minorității maghiare este că dacă se face media dintre limba română și cea maternă, distribuția se apropie de distribuția limbii române la secția română, chiar dacă valoarea mediană este un pic mai mare.
MatematicaRămâne totuși întrebarea de ce maghiarii sunt mai buni la maghiară decât românii la română. Una din posibilități ar fi că pur și simplu secțiile maghiare sunt mai bune și scot elevi mai bine pregătiți. Am încercat să văd dacă la matematică elevii de la secția maghiară au note mai bune decât cei de la secția română. Cu toate că există un pic de diferență (și nu în favoarea secției maghiare), în linii mari, cele două secții par a fi la același nivel. Așa că explicația ar putea să fie în altă parte. Fie statutul de limbă maternă minoritară îi conferă un prestigiu pe care limba română, ca limbă oricum oficială, n-o are în clasele secției românești, fie există diferențe în modul de redactare al subiectelor de bac, sau în modul de corectare (oricum parțial subiectivă) a lucrărilor.

Urban vs. Rural
Urban_vd_RuralE bine știut că mediul rural e mai slab în ceea ce privește învățământul dar n-am crezut că distribuția notelor pe urban vs. rural să aibă o linie așa clară ca cea de mai sus. Și oscilația histogramelor de mai jos arată clar că media la oraș e mai mare decât cea la sat, indiferent de care limbă sau secție vorbim.UrbanRuralRoHuȘi sub formă de tabel:Val_MedianȘi pentru context, diviziunea ca număr a elevilor pe urban vs rural în fiecare din cele 3 cazuri. Mă așteptam ca proporția să fie mai aproape de distribuția populației generale, însă diferența e posibil să rezulte din elevii care fac naveta la școală la oraș. Distro_mediu

Sursă date: data.gov.ro. Grafice realizate cu Excel și Inkscape.

Limbile minoritatilor: Legea lui 20%

Una din legile care a intrat iar în atenția lumii – datorită sentinței cu plăcuțele de la Cluj – este cea a administrației publice locale (215/2001), și anume părțile care conferă drepturi lingvistice minoritățior naționale (inscripții și informații biligve). Merită evidențiată o problemă ciudată a acestei legi: prezumția că „20% etnia X” înseamnă și „20% limba maternă aferentă etniei X”, adică o lege pe probeme lingvistice gândită în termeni etnici.

Prezumția duce la situații interesenta: șapte comune unde avem peste 20% vorbitori de limbă maghiară (grație șvabilor sau romilor maghiarofoni), deși nu toți sunt etnici maghiari, prin urmare nu există facilități în limba maghiară, sau situația opusă, a comunei Tileagd din Bihor, unde avem drepturi lingvistice din cauză că numărul etnicilor maghiari depășește pragul legal de o cincime, cu toate că există mai puțin de 20% vorbitori nativi de maghiară.
Maghiari_20_fTotuși, dacă în cazul maghiarilor/maghiarofonilor sunt puține unități administrativ-teritoriale ciudate, în cazul romilor, populație puternic asimilată lingvistic, situația e destul de bizară. Din 138 unități administrativ-teritoriale unde limba romă este (sau ar trebui să fie) utilizată în administrația publică, doar în 47 există peste 20% care și-au declarat limba maternă ca fiind romaní. Există 91 de comune și orașe unde limba romani e sub 20%, de multe ori lipsind cu desăvârșire.

Romi_20_f

Și dacă tot suntem la legea lui 20%, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că România nu are limbă oficială la nivel național, ci lucrurile se decid la nivel local: etnia ta are 20% din populația comunei/orașului, ai dreptul să folosești limba maternă. Un fel de egalitarism radical între toate etniile țării. Iată care ar fi unităție administrativ-teritoriale în care limba română n-ar avea statut oficial în acest caz:
Romani_20_f

Hărți create în QGIS+Inkscape.

Nume de localitati

1. -EȘTI1.-ești

Cea mai răspândită terminație a numelor de localități în România, inclusiv capitala, este sufixul „-ești”. Este o formă plurală a sufixului posesiv „-escu”, folosit ca terminație patronimică în trecut (Ionescu, Popescu), la rândul său provenit din latinescul „-iscus”. Se observă o răspândire puternică în zonele de deal ale Olteniei, Munteniei și Moldovei „noastre”, precum și în munții Apuseni (în mod oarecum surprinzător).

2. -ENI/-ANI2.a-eni-ani

A doua cea mai răspândită terminație este „-eni”, împreună cu înruditul „-ani”. Ambele sunt forme plurale ale terminației „-an”, provenit din sufixul adjectival latinesc „-anus”. Spre deosebire de „-ești”, „-eni” și „-ani” sunt bine reprezentați și dincolo de Prut.

3. -OV/-OVA/OVCA/-EVCA

3.ovca-evca-ova-ovUrmează o serie de sufixe de origine slavă, înrudite între ele. Terminația posesivă „-ov”, folosită și în patronimice slave, vizibilă în sudul țării, este cel mai probabil de influență bulgărească. Femininul „-ova” pare mai răspândit în zonele de sud vest, probabil sub influență sârbească, și Republica Moldova, sub cea rusească. Tot de influență rusească sunt sufixele „-ovca” și „-evca”, cu terminație diminutivală „-ca”. Spre deosebire de Moldova, în România există o singură localitate cu un astfel de prefix, Jurilovca, populată de ruși lipoveni.

4. -OARA/-IȚA
4.-oara-ițaTot slavon e și sufixul „-ița”, foarte răspândit în nume de localități și cursuri de apă (Bistrița, Reșița, Ialomița).

5. -ĂU/-EU/-OU
5.-ău-euTerminațiile „-ău” și „-eu” sunt frecvente mai ales în Ardeal datorită faptului că nume de localități ce se termină cu vocală mijlocie (o, ö) au tendința să devină diftongii de mai sus (precum numele Szabó->Sabău). „-ou” pare să aibă altă origine, judecând după distribuție.

Una din teoriile privind originea numelui Chișinău postulează o origine maghiară, asemănătoare cu a localității Chișineu-Criș (din ungurescul Kisjenő).

6. -ANCA/-IȘTE(A)

6.-iște-anca„-iște”, cu  forma articulată „-iștea”, este tot un sufix colectiv de origine slavă.  Interesant că forma articulată predomină în Regat, pe când cea nearticulată în Ardeal.

Terminația „-anca” e tot slavon, în general apare sub forma „-eanca”, dar există și localități precum „Ianca”.

7. -Ș/-ĂUȚI/-IOL/-OE
7.-ș-iol-ăuți-oePatru sufixe puternic regionale. În primul rând se observă concentrația ardelenească a localităților care se termină cu litera „-ș”. E vorba din nou de adaptări ale unor nume ungurești terminate în sufixul adjectival „-s”.

Apoi urmează două sufixe de origine slavă – „-ăuți” prezent în Bucovina (Rădăuți, Cernăuți) și -oe, pe filieră rusească, prezent în Republica Moldova.

„-iol” este de origine turcă, și este transformarea lui „-öl” în română, ca de exemplu „tekirgöl” în „techirghiol”, unde „göl” înseamnă „lac”.

8. -AR(I)

8.-ar.iSufixul „-ar”, cu forma plurală „-ari”, este unul care denotă meserii. Probabil multe localități cu acest sufix și-au primit numele de la meseria primilor săi locuitori.

9. -EL/-ȘOR/-UT
9. diminutive

„-el”, „-șor” și „-ut” sunt sufixe diminutivale, precum slavonescul „-ca” de mai sus.

10. -FALĂU/-TELEC/-CHIU/-HEI
10. ungurestiCâteva mai rare, tot de origine maghiară:

„falău”  de la „falú” („sat”),

„-telec” de la „telek” („parcelă de pământ”),

„-hei” de la „hely” („loc”), de multe ori în formatul „vásárhely” însemnând „(loc de) târg”. De exemplu „Târgu Mureș” s-a numit mai demult „Mureș-Oșorhei”. Pe lângă asta, numele localității Orhei din Republica Moldova vina tot din ungurește, de la „várhely”, „loc de cetate”.

„-chiu” e probabil de la localități al căror nume se termină în „k” și primesc un sufix adjectival „-i”.

11. SÂN-/SFÂNT-/SFINȚ-
11. SfintiPelângă sufixe am vrut să văd distribuția prefixelor cu sfinți.  Interesant că „Sân-”, moștenit pe filieră latină e folosit aproape exclusiv în Ardeal. „Sfinț” se găsește doar la Sfințești, în Teleorman.

Extra.

Deoarece nu eram sigur dacă multitudinea terminației „-ești” în Apuseni este reală sau se datorează doar faptului că sunt pur și simplu mai multe localități acolo în general, am decis să fac o hartă a frecvenței sufixului. Astfel, în fiecare unitate de suprafață (acel hexagon) am verificat cât % din totalul localităților se termină în „-ești”. Iată rezultatul.Frecventa hex

 Hărți realizate în QGIS, cu date disponibile on-line (geo-spatial.org și mapcruzin,com pentru localități, diva-gis.org pentru județe/raioane).

Verbul Oltenesc (anii ’30)

Deși asociat în mod stereotipic cu regiunea Olteniei, perfectul simplu are o răspândire mai largă decât strict regiunea Olteniei. Harta de mai jos, e bazată se bazează pe Micul Atlas Lincvistic Român din 1981, vol. IV, bazată pe ancheta lui Emil Petrovici realizată între anii 1930-1938 în România Mare, și a fost inspirată din observația că unii bătrâni dintr-un sat de moți de lângă Carei (așezați acolo în anii ’20) încă folosesc acest timp verbal, iar Apusenii sunt departe de Oltenia.

Perfectul simplu AP

Datorită faptului că hărțile atlasului se bazează pe localități, au fost necesari câțiva pași pentru a ilustra teritoriul perfectului simplu. Astfel, fiecărei localități i s-a atribuit o regiune aferentă, prin diagrame de echidistanță Voronoi, care să oglindească datele din localitatea de referință. Inițial, agregarea datelor și trasarea diagramei s-a făcut manual (vezi imaginea de mai jos), ca ulterior să revin cu o versiune automatizată, în QGIS.

Process

Având în vedere că hărțile disponibile mie sunt „mici” în sensul că au doar 60 de localități figurate (inclusiv una care azi nu mai există), datele sunt foarte aproximative, mai ales în sud-estul României, unde densitatea lor este mai mică. O hartă a perfectului simplu bazată pe Atlasul Lingvistic cu hărți mari (precum acesta) ar oferi rezultate mult mai apropiate de adevăr. și ar include și zone precum Basarabia. De asemenea, mă întreb oare în câte zone s-a rarefiat uzul acestui timp verbal din anii ’30 până azi.