Asimilare în România

Potrivit înțelepciunii populare, limba este una din elementele definitorii ale identității etnice. Vorbești ungurește, ești ungur, vorbești românește, ești român, nemțește, ești neamț, ș.a.m.d. Acum ceva vreme am adus sumar în discuție faptul că există o discrepanță intre limbă și etnie în România. Cum se poate vedea de pe graficul de maj jos, minoritățile – excepție cea maghiară și chineză – tind să aibă un număr mai mic de vorbitori de limbă matern decât indivizi care se identifică cu acea etnie. Altfel spus, deși se asimilează lingvistic, renunță mai greu la identitatea etnică.
DiferentaELLimba română ocupă poziția dominantă în societate, și astfel, asimilarea lingvistică are loc în favoarea acestei limbi. Putem deci să ne așteptăm ca în majoritatea unităților administrativ-teritoriale ale României vorbitorii de română să depășească numărul etnicilor români. Excepții notabile sunt Ținutul Secuiesc, Partiumul (Satu Mare și nordul Bihorului), unde majoritatea populației este maghiară, sau cel puțin maghiarofonă, astfel încât limba de maximă utilitate rămâne limba maghiară, respectiv nord-vestul județului Suceava, unde pare să fi avut loc o asimilare etnică, fără una lingvistică (etnicii ucrainieni au adoptat identitatea etnică românească fără a renunța la limba maternă).
AsimRomanaPentru a înțelege zonele de maximă discrepanță între români și română, trebuie să trecem la harta diferenței dintre romi și limba romani (țigănească). Romii au un grad mare de asimilare lingvistică – sub jumate nu mai vorbesc limba -, și nu doar la noi ci și în alte țări europene (de exemplu gitanos din Spania au renunțat cu totul la limba romă).
AsimRomiMai jos avem o comparație directă între zonele cu populație semnificativă de romi, respectiv de vorbitori de limba romani. Se poate observa că sud-vestul Banatului, sudul Olteniei, sudul județului Bihor, vestul Sălajului și județul Mureș minus Sighișoara sunt zone unde romii încă își păstrează limba, pe când în Muntenia, nordul județelor Sibiu și Brașov sau județul Satu Mare aceștia și-au pierdut în mare măsură limba, în favoarea limbii maghiare uneori, de cele mai multe ori însă în favoarea limbii române.
AsimRomi3Asimilarea populației maghiare depinde foarte mult de ponderea pe care o are această etnie într-o anumită zonă. Avem mai mulți vorbitori de limbă mamaghiară decât etnici maghiari în Secuime și zonele de lângă, respectiv în Partium. În ambele cazuri avem o anumită proporție de maghiarofoni de etnie romă, dar în cazul județului Satu Mare, avem și o populație mare de șvabi sătmăreni care au renunțat la limba germană în favoare celei maghiare.
AsimMaghiaraDacă populația germană se asimilează în cea maghiară d.p.d.v. ligvistic, rușii-lipoveni, prezenți în Dobrogea și Moldova, o fac în cea română, mai ales în Delta Dunării.
AsimDE_RUPopulația ucraineană este interesantă, pentru că la o distanță destul de scurtă avem cele două extreme: în județul Suceava asimilarea etnică (menționată mai sus), și în Botoșani asimilarea lingvistică. Într-o parte vorbitorii de limbă ucraineană se consideră români, în cealaltă, ucrainenii nu mai vorbesc limba ucraineană.
AsimuUcrain

În ceea ce privește celelalte etnii, nicăieri diferența dintre limbă și etnie nu e mai mare de 5% din totalul populației unei unități administrativ-teritoriale.

Hărți realizate în QGIS și Inkscape, graficele în Excel. Date: recensământ 2011.

Advertisements

Blog: Tiparituri romanesti

„Tipărituri românești” e un blog istoric cu diverse documente scanate (și traduse) ce au legătură cu românii. De curiozitate, am făcut o analiză a anilor ce apar în titlurile postărilor, așa cum sunt ele centralizate în această pagină. Am luat toți anii care apar, și i-am grupat pe decenii.

Se observă 3 perioade generale:

* până în prima jumătate a secolului 14 (punctul 1), care, în mod interesant, coincide cu momentul întemeierii Moldovei și Tării Românești, perioadă cu puține documente, de factură occidentală.

* între 1340-1740 (punctul 2), aproximativ perioada domniilor pământene în principate. Documente mai multe, cu ușoară creștere în secolul 17.

* perioada 1740-1880 (punctul 3), perioada cea mai bogată în documente. Vorbim, grosso modo de perioada fanariotă în principate, habsburgă în Ardeal, respectiv epoca modernă timpurie, cam până imediat după unirea lui Cuza și trecerea la alfabetul latin.

TipdeceniiCum însă unele titluri din listă conțineau doar secolul în care a fost redactat documentul, am grupat anii de mai sus în calupuri de câte un veac, și am adăugat și această informație. Secolul 19 este de departe cel mai bogat, și în același timp mai exact ca datare (scad, față de secolul precedent, tipăriturile datate aproximativ: „secolul XIX”).
TipsecolGrafice realizate în Excel. Date adunate cu un mic script python.

Diversitate în România

EtnicLimbaMaternaReligie
Seria de hărți de mai sus încearcă să ilustreze diversitatea etnică, lingvistică și religioasă din țara noastră, la nivel de unități administrativ-teritoriale, respectiv județe, pornind de la datele recensământului din 2011.

Dar cum măsurăm diversitatea? Folosind principiul descris în articolul „The Most and Least Diverse Cities in America”, am calculat coeficientul Herfindahl-Hirschman pentru fiecare u.a.t. din România, potrivit căruia, cu cât avem un mai mare monopol al unei etnii, cu atât acest coeficient este mai aproape de 1, și cu cât există mai mulți actori cu cotă egală, cu atât coeficientul este mai aproape de 0.

Denumit și „coeficientul de diversitate Simpson” în ecologie, și se calculează în felul următor: 100 de pești X și 200 de pești Y de dau un coeficient de diversitate  al heleșteului de (1/3)^2+(2/3)^2 = 0.556. S-a procedat la fel cu datele din recensământ: (etnia A / pop totală)^2+(etnia B / pop totală)^2+…+(etnia N / pop totală)^2, excluzând categoriile „nedeclarată” și „altă etnie”, nefiind considerate categorii efective, cât mai degrabă lipsă unor date concrete.

Rezultatul? Observăm că în general există o mai mare diversitate etnică și lingvistică în zona de câmpie a Banatului și Partiumului (Crișana și Sătmar), sporadic în Dobrogea și într-o fâșie ce trece prin Transilvania dinspre nord-vest spre sud-est, zonă cu populație maghiară și romă semnificativă, la zona de contact dintre Secuime, fostele teritorii săsești și restul Transilvaniei. Zone precum interiorul Ținutului Secuiesc sau Țara Moților sunt, pe de altă parte, zone destul de omogene.

De remarcat faptul că harta diversității lingvistice are același profil. doar că intensitate mai mică. Asta deoarece de multe ori minoritățile se asimilează lingvistic înainte de a se asimila etnic (armenii din Ardeal sunt maghiarofoni, peste jumate dintre romi nu vorbesc romani, ci română sau maghiară, etc.). Discrepanța dintre cele două nivele a fost analizată într-o hartă mai jos.

În ceea ce privește diversitatea religioasă, zonele de diversitate ridicată, deși păstrează în linii mari aceleași coordonate ca și cea etnică, cu adaosul a două zone suplimentare: Vestul Secuimii, unde există un amestec de reformați, catolici și unitarieni în rândul etnicilor maghiari, și Moldova, destul de plictisitoare etnic, care devine un spațiu al diversității religioase, datorită cultelor neoprotestante în Suceava, respectiv a ceangăilor romano-catolici din zona centrală a acestei provincii istorice.

SDiferenteHărți realizate în QGIS și Inkscape, în baza datelor de la recensământul din 2011.

Românizarea oraselor din Transilvania

GIFO situație interesantă în momentul în care Transilvania a intrat în componența României a fost faptul că autoritățile românești aveau de-a face cu un teritoriu majoritar românesc per ansamblu, dar o populație urbană preponderent ne-românească, de regulă maghiară. Fenomenul nu este deloc singular. Ca să luăm un exemplu apropiat, vestul Ucrainei era majoritar ucrainean în mediul rural, dar majoritar polonez în centre urbane precum Lvov.

Între timp, peisajul etnic al orașelor s-a schimbat mult, parțial prin politici de românizare (atât în perioada regalistă, cât și în cea comunistă), și parțial prin procese naturale de asimilare (asimilarea naturală înspre etnia dominantă); și politici de urbanizare (mutarea sătenilor, în principal etnici români, la oraș).

Hărțile de mai jos analizează această tranziție a orașelor ardelene de astăzi. Dimensiunea bulelor e proporțională cu populația potrivit ultimului recensământ:1900

La începutul secolului 20, majorități românești aveau fie localitățile rurale ce aveau să devină orașe mai târziu, fie localități (astăzi) de dimensiuni medii. Aici avem de-a face cu orașe precum Blaj, Sebeș, Borșa, Caransebeș, Negrești-Oaș, Zărnești sau Petrila.
1920-1948O dată cu incorporarea Transilvaniei în Regatul României, localitățile care aveau o populație românească semnificativă încep să devină majoritar românești. Multe orașe fac tranziția în anii ’40, probabil sub impulsul modificărilor teritoriale din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Astfel, o dată cu cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în 1940, are loc și o mișcare a românilor spre sud și a maghiarilor spre nord, și după terminarea războiului, a unor români înapoi spre nord, în orașe precum Bistrița, Sighet, Dej și Gherla, și a unor maghiari din aceste orașe și nu numai înspre Vest.

1956-1992În perioada comunistă orașele care fac tranziția spre o majoritate românească sunt mai degrabă cele din nordul Transilvaniei. În special zona din jurul Clujului, observat la recensământul din 1966. După „capitala Ardealului” în ’66, Oradea și Satu Mare sunt următoarele orașe mari care fac tranziția amintită, fapt consemnat la recensământul din ’77.
2002-2011După căderea comunismului numărul orașelor care trec la majoritate românească scade vertiginos. Târgu-Mureșul e ultimul mare oraș care devine majoritar românesc, în primul deceniu al mileniului III. Schimbarea regimului duce la încetărea politicilor de asimilare, iar „dezindustrializarea” din perioada tranziției post-decembriste oprește fluxul migraționist dinspre mediul rural.

AziUltimele orașe majoritar maghiare sunt cele din Ținutul Secuiesc plus câteva de pe granița cu Ungaria, ambele zone cu populație majoritar maghiară, chiar și în rural.

Pentru a percepe mai bine amploarea fenomenului, mai jos se poate vedea o hartă cu orașele care au făcut tranziția de la o minoritate românească la o majoritate în ultimul secol. Din 142 de municipii și orașe de azi, 100 erau majoritar neromânești în 1900. Azi au rămas 21.
Modificari

O comasare a hărților de mai sus:

Combi4

Hărțile sunt realizate în QGIS și Inkscape. Datele sunt luate din recensăminte, sintetizate în „Statistica etnică și religioasă a Transilvaniei” de Varga E. Árpád, disponibilă on-line.