Raialele turcesti din tarile romane

Raiá, raiale, s. f. 1. Teritoriu ocupat și administrat direct de autoritățile militare turcești. 2. Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. – Din tc. rāyā

Din nou, o hartă pentru Wikipedia, despre raialele turcești din Moldova și Țara Românească, un fenoment descris mai pe larg într-un articol excelent, ce merită citit în întregime:

„După ocuparea Bulgariei şi a Dobrogei, turcii au [stabilit] pe malul stâng al fluviului o serie de capete de pod, puncte de sprijin pentru noi cuceriri. În interval de peste un secol, ei au ocupat, în etape, cetăţile: Turnu, Giurgiu, Brăila, Chilia, Cetatea Albă şi Tighina. Devenite cetăţi de margine turceşti, acestea au fost întărite cu garnizoane puternice. Pentru întreţinerea garnizoanelor, turcii au adăugat fiecărei cetăţi un teritoriu cu un număr mai mare sau mai mic de sate (Turnu, de pildă, avea trei sate, Giurgiu circa 25, Brăila cam de două ori atâtea), pe care le-au pus sub administraţie turcească. Aceste teritorii au format marginile militare ale imperiului, numite raiale sau, cu un termen militar, serhaturi, adică cetăţi de margine.[…]

Legăturile paşei de Silistra cu ţările române erau mult înlesnite de raialele de la Dunăre, care constituiau pentru turci porţi deschise, prin care se putea pătrunde cu uşurinţă pe teritoriul ţării. Pe lângă această importanţă strategică, ele au servit timp de secole ca refugiu nemulţumiţilor din ţară şi au fost focare de intrigi şi uneltiri, prin care se întreţinea în ţările române – cu încurajarea autorităţilor turceşti – o permanentă stare de nesiguranţă, ceea ce uşura mult stăpânirea acestora de către Poartă. În sfârşit, prin aşezarea lor la vadurile principale ale Dunării, ele îndeplineau o importantă funcţiune economică, servind, pe de o parte, drept antrepozite pentru aprovizionarea cetăţilor de la Dunăre şi a capitalei Imperiului, iar pe de altă parte, datorită îndrumării comerţului românesc către sud, asigurând tezaurului turcesc importante venituri din vămi. Domnii români ţineau în fiecare raia de pe teritoriul ţării câte un agent diplomatic numit capuchehaie, care făcea, în numele lor, legătura cu comandanţii respectivi.”

One thought on “Raialele turcesti din tarile romane”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s